Evanghelia care se va citi mâine la Sfânta Biserică! Întoarcerea fiului risipitor! „Acasă” înseamnă alături de Dumnezeu, tu când te întorci acasă?

Evanghelia ne arată că folosirea păcătoasă a libertății duce la pierderea darurilor, pierderea timpului de creștere duhovnicească și, până la urmă, pierderea sau omorârea de sine: îFiul meu pierdut a fost și s‑a aflat, mort a fost și a înviat”. Înrobit de libertatea păcătoasă, omul merge pe calea descreșterii spirituale, a sărăcirii în fapte bune, a diminuării personalității, a existenței însăși și, în cele din urmă, pe calea morții spirituale ca despărțire veșnică de Dumnezeu.

„Acasă” înseamnă alături de Dumnezeu

În iubirea Sa milostivă, Dumnezeu nu ne părăsește nici în această situație. El este tainic prezent și ne însoțește pe toate căile vieții, chiar și atunci când rătăcim, risipind darurile cu care El ne‑a înzestrat.

Loading...

Când se întoarce acasă, fiul risipitor își găsește tatăl privind în zările îndepărtate, căutând și aștep­tând întoarcerea fiului său. În pedagogia Sa, Dumnezeu îngăduie să vină asupra noastră necazuri, greutăți și suferințe, reprezentate în parabolă prin foametea din acea țară, situația în care a ajuns fiul risipitor, aceea de fi păzitor de porci în țară străină și de a nu avea nici măcar hrana acestora.

Foametea din țara îndepărtată este semnificativă prin faptul că Dumnezeu o îngăduie ca mijloc de trezire a conștiinței omului. Astfel, flămândul de cele materiale să flămânzească și după cele spirituale, iar cel care a pierdut darurile să se întoarcă la Dăruitor.

Evanghelia ne arată că libertatea păcătoasă poate fi oricând convertită în libertate sfântă, într‑o libertate nu a îndepărtării, ci a apropierii de Dumnezeu, nu a risipirii, ci a revenirii la Tatăl ceresc. Iar această libertate interioară ne poate schimba în bine viața. Momentul schimbării interioare a tânărului risipitor este cel al hotărârii de a se întoarce acasă. Ajungând la limita existenței sale, fiul risipitor și‑a venit în sine, și‑a revenit în fire.

Păcatul este o înstrăinare de sine, o ieșire din fire ca abatere de la natura umană pe care Dumnezeu a creat‑o ca să fie o icoană sau chip al iubirii și al sfințeniei în lume.

Pocăința este întoarcerea de la ceea ce este potrivnic firii noastre la ceea ce este conform cu firea noastră, întoarcerea de la faptele rele la faptele bune, întoarcerea de la păcat la virtute, de la înstrăinarea și uitarea de Dumnezeu la împăcarea și comuniunea cu Dumnezeu. Păcatul însingurează și‑l desfigurează pe om, sfințenia îl aduce pe om mai aproape de Dumnezeu și de semeni și de propriul sens al existenței.

În iubirea sa milostivă, Dumnezeu îl iartă pe cel care se convertește, se căiește, cere iertare și se hotărăște să‑și schimbe viața. Atunci Dumnezeu trece din starea de judecător în starea de părinte milostiv: îI s‑a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l‑a sărutat”.

Și nu numai că‑l iartă, dar îl face din nou fiu iubit al Său și‑i dă din nou toate darurile duhovnicești primite prin Botez. Inelul este aici simbolul iertării și al reînfierii, iar haina nouă este aceea pe care o primește sufletul la Botez, când cel care se botează primește iertarea tuturor păcatelor sale și se naște la viața cea nouă în Hristos. Prin aceasta, pilda fiului risipitor este și descrierea cea mai clară și mai profundă a Tainei Spovedaniei.

Milostivirea lui Dumnezeu e mai mare decât dreptatea oamenilor

Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Care iartă pe cel care se pocăiește, este subliniată și prin evidențierea atitudinii fiului cel mare, care nu s‑a putut bucura de faptul că tatăl său era milostiv cu fratele său mai mic.

Acestuia i s‑a părut o nedreptate ca acestui fiu risipitor și desfrânat să i se acorde atâta atenție, să fie atât de repede iertat, și încă mai mult, să fie onorat cu inel în mână și să se pregătească pentru el un ospăț al bucuriei.

Fiul cel mare îl reprezintă pe omul harnic și corect, credincios și ascultător, dar care nu poate înțelege iertarea și milostivirea lui Dumnezeu. Evanghelia ne arată că Dumnezeu are o milostivire mai mare decât dreptatea așa cum o înțeleg oamenii.

Tatăl este drept și‑i demonstrează aceasta fiului cel mare zicând: „Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt”. O răsplată mai mare pe care i‑o face Dumnezeu omului credincios, ascultător și drept nici că se poate. Dumnezeu îl face părtaș la tot ceea ce are el ca Dumnezeu.

Fiului cel mic i‑a dat numai o parte din avere, pe care a pierdut‑o și s‑a pierdut și pe sine. Dar pentru că prin întoarcerea acasă și prin pocăință s‑a recuperat, trebuie să ne bucurăm de salvarea lui. Persoana umană, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, este mai valoroasă decât toate averile din lumea aceasta.

De aceea salvarea ei produce bucurie și lui Dumnezeu Însuși și trebuie să ne bucurăm și noi cu El. Fiul cel mare nu pierde nimic prin faptul că fratele cel mic a fost reprimit în casa părintească, el rămâne moș­tenitorul averilor părintești, el are plenitudinea darurilor dum­ne­zeiești. Trebuie să se bucure că, pe lângă aceasta, a fost salvat și fratele său.

Prin aceasta, Evanghelia ne arată și pedagogia pe care o are Dumnezeu față de acei oameni care consideră că nu sunt păcătoși, dar care totuși greșesc prin faptul că nu pot ierta pe alții, fiindcă le lipsește iubirea milostivă. Evanghelia de astăzi este atât Evanghelia salvării omului păcătos care se pocăiește, cât și a îndreptării omului credincios, dar neiertător și nemilostiv.

Pătrunși de iubirea milostivă și mântuitoare a lui Dumnezeu, să învățăm din pocăința fiului risipitor cum să revenim la adevărata libertate și viață, iar din sfatul dat de tatăl fiului său mai vârstnic să învățăm să fim iertători și milostivi cu cei care ne greșesc, dar se pocăiesc.

Pr. prof. dr. Valer Bel
Sursa: ZiarulLumina.ro

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

6 rețete de broccoli. Cum să-l faci delicios chiar și pentru copilul tău

Broccoli de dimineață, la prânz și seara! Medicii și nutriționiștii recomandă consumul de broccoli „la greu”, ...